Lucian Lipovan: „4-4 ca la teatru, dar cu publicul aplaudând în picioare”

Lucian Lipovan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Redactorii ProSport vă prezintă o retrospectivă inedită a
sezonului 2009-2010 din Liga I, într-o formă inspirată de la
englezi: cele mai frumoase meciuri, eroii anului, echipa
campionatului și ce va rămâne în urmă după ce peste ediția abia
încheiată se va așterne praful.

1. Cel mai frumos meci Urziceni – Dinamo 4-4. A fost ca la
teatru, dar ca la un teatru frumos, la care toată sala aplaudă la
final în picioare. Se poate și așa.

2. Cel mai frumos moment Tricourile inscripționate cu ProSport
purtate de Steaua și Timișoara.

3. Cel mai urât moment Discuțiile nesfârșite despre arbitraj
după fiecare etapă.

4. Eroul anonim Mihai Stoichiță. A fost apreciat puțin spre
deloc pentru ceea ce este un miracol în condițiile date – locul 4
ocupat de Steaua. Și asta deși n-am uitat că a încurcat la Tiraspol
atacantul cu fundașul și jucătorul negru cu cel alb, iar apoi a dat
vina pe buretele care n-a șters tabla.

5. Eroul negativ George Copos. A pierdut al enșpe-lea meci la
masa verde pe incompetența proprie și a exclus Rapidul din Europa
inventând o absurditate: o echipă născută peste noapte, înscrisă
direct în retur, doar pentru a legitima aiuritor niște jucători,
rezolvați târziu pentru că nu s-a înțeles cu finul său… Scenariu de
telenovelă proastă.

6. Patronul anului Luptă strânsă între cel care a făcut
performanță și cel care a făcut profit. Pentru că e criză, merg pe
profit: Bucșaru, urmat de Paszkany.

7. Ce am învățat din acest sezon Dinamo, Steaua și Rapid nu mai
sunt ce-au fost odată. Singura întrebare e dacă vor mai fi
vreodată.

8. Declarația sezonului Vasile Turcu: „Dacă aș reveni la Dinamo
am câștiga titlul cel puțin an de an.”

9. Și peste zece ani se va vorbi despre… decăderea incredibilă a
Stelei. Nu atât în clasament și în joc, cât în relația cu fanii și
fostele glorii, culminând cu aberanta mutare la Buzău. Dar și
despre mutarea Craiovei la Severin, și cazul „Varga-Bălan”.

10. Echipa sezonului: Nuno Claro – Râpă, Cadu, Galamaz, Brandan
– Contra, G. Mureșan, N’Doye – Wesley – An. Cristea, Moraes

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Momentul tragicului accident de pe Drumul Morţii E85, surprins de o cameră. Tatăl şi-a condus spre moarte soţia şi fiica de 4 ani, după ce a făcut o depăşire imprudentă
Momentul tragicului accident de pe Drumul Morţii E85, surprins de o cameră. Tatăl şi-a condus spre moarte soţia şi fiica…
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×